Diana Buluga este actriță la Teatrul Național Cluj-Napoca și manager al Asociației Create.Act.Enjoy unde, printre altele, coordonează un proiect unic în România, Terapie prin artă by Create.Act.Enjoy, care se desfăşoară în spitalele din ţară.
Deşi e mereu implicată în multe proiecte şi activităţi culturale, Diana nu a ezitat să răspundă invitaţiei noastre din 2019 de a deveni artist rezident la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, în cadrul programului de educaţie culturală şi artistică Arta în Joacă pe care Centrul Cultural Clujean îl derulează în şcolile clujene.
Cu mult suflet şi energie, a pus bazele unui club de teatru și dezvoltare personală prin mijloace specifice teatrului, dedicat elevilor colegiului, cu rezultate extraordinare, după cum o spun chiar aceștia:
„În primul rând, îți mulțumesc că ai fost parte din viața mea cu atelierul minunat de luni după-amiaza, când ne adunam și povesteam, ne jucam și ne simțeam bine tot timpul.
Îți mulţumesc că ai văzut în mine un om bun, muncitor și ambițios, care poate să mute munții din loc, îți mulțumesc pentru sfaturile care îmi sunt de folos, acum, în viață, îți mulțumesc că atunci când aveam nevoie de o îmbrățișare sau de o vorbă bună erai acolo.
Cel mai mult am învățat de la tine respectul de sine și cum să fii mai gentil cu cei din jurul tău. Toate astea, eu le voi pune în bagajul meu de absolvire și te voi păstra în sufletul meu, într-un colț care se numește Diana Buluga – prietenul, actorul și, nu în ultimul rând, omul Diana Buluga!
Îți sunt recunoscător pentru tot ce m-ai învățat, pentru felul tău aparte de a fi și îți mulțumesc că ai apărut în viața mea atunci când aveam nevoie de un îndrumător!” (Cristi Abrudan)
„Îți mulțumesc frumos că ne-ai ales să îți fim învățăcei. Din nefericire, nu pentru mult timp pentru că timpul trecea de zece ori mai repede decât normal. Asta se datora distracției și dorinței de a învăța și de a evolua ca persoane pentru că tu ne-ai învățat și cum să ne cunoaștem și să ne înțelegem mai bine pe noi, pentru ca la rândul nostru să-i putem înțelege pe cei din jur.
Mă bucur foarte mult că și noi te-am ales ca profă și prietenă!” (Andrei Nădășan)
„Îți mulțumim pentru că ai deschis noi uși către noi calități și personalități ale noastre, am devenit mai deschiși, mai sociabili, mai buni unii cu alții. Îți mulțumim și ne e dor de tine mult!” (Florina Chiș)
„Eu mă bucur mult că te-am întâlnit, Diana! Am avut multe de învățat de la tine și n-am să uit niciodată ce ne-ai învățat. Ești o persoană minunată, să nu te schimbi niciodată!” (Andrei Hoka)
Am rugat-o și pe Diana să ne spună câteva cuvinte despre experienţa de până acum în cadrul proiectului Arta în Joacă, precum şi despre reluarea din această toamnă a atelierelor, tot la „Anghel Saligny”.
CCC: Cu ce gânduri ți-ai început rezidenţa artistică la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”?
Diana: În momentul în care am început să lucrez cu elevii de la „Anghel Saligny”, mi-am propus să exersez diverse forme prin care teatrul și improvizația pot veni în sprijinul lor și al vieții lor de zi cu zi.
M-au interesat formele prin care teatrul îi poate ajuta să își exprime și să-și înțeleagă mai bine emoțiile, felul în care improvizația le poate dezvolta spontaneitatea și creativitatea și, mai ales, felul în care practicarea artei, în general, poate crește încrederea, atât în propria persoană, cât și în ceilalți.
CCC: S-a potrivit socoteala de acasă cu cea din târg?
Diana: Cu timpul, atelierul de teatru și impro a devenit mult mai mult de-atât. S-a transformat într-o Întâlnire a noastră, oamenii care ne băgam în fiecare luni după-amiaza în sala de festivități, cu bucuriile noastre, cu vulnerabilitățile noastre, cu visele noastre.
Mi-a plăcut enorm faptul că am avut ocazia să văd de aproape o generație de adolescenți preocupați de cunoaștere personală, o generație care, dacă e ascultată și încurajată, se poate deschide și poate face lucruri spectaculoase.
Am mers împreună la teatru, am plâns împreună în sala de cinema, am vizitat muzee și ne-am pus întrebări, uneori chiar am înlocuit ora de teatru cu ore de stat la povești pentru că nevoia de a spune ce aveam pe suflet era mai importantă în momentul respectiv.
Toate astea ne-au transformat într-o gașcă de prieteni care se îmbrățișează cu drag atunci când se întâlnesc accidental pe stradă sau care-și scriu, din când în când, să-și povestească una, alta.
CCC: A trecut ceva timp de când prezenţa fizică la ateliere nu a mai fost posibilă. Iată-te, însă, întoarsă din această toamnă la clasă. La ce să se aştepte elevii în anul ce urmează?
Diana: Mă simt ca și cum mă întorc acasă, după o lungă pauză. Până acum, am avut o întâlnire cu diriginții, la care m-am bucurat mult că au putut să participe aproape toți, pentru că am reușit să aflu mai clar nevoile lor și cum pot fi eu de folos, prin teatru și improvizație, la orele lor.
Așa că pentru semestrul 1 am stabilit următorul plan de bătaie: de două ori pe săptămână merg la orele de dirigenție, respectiv la orele de română și istorie, și pun în aplicare, pentru fiecare clasă, câte un atelier personalizat pe nevoile fiecăruia: role-playing pe tema interviului angajat-angajator; role-playing/interpretare pe text la orele de limba și literatura română; joc de rol la orele de istorie; know-how despre meseria de actor, regizor, precum și construcția unui spectacol de teatru; know-how și moduri de implicare pe tema voluntariatului.
La clasele care fac orele fizic, voi merge fizic. La cele care fac online, ne vom întâlni online.
Cred că asta e o formă foarte faină ca absolut toată școala să se întâlnească cu mine cel puțin o dată pentru ca mai apoi, din semestrul II, să pot forma o grupă constantă cu elevi din toate clasele.
Tot pentru semestrul II am discutat și despre realizarea unui atelier pentru profesori, mulți dintre ei arătându-se foarte dornici.
Atelierele organizate în programul Arta în Joacă sunt parte din programul Learning QUB, finanțat de Fondation Botnar.